Ce va crede lumea?
”Să îți fie rușine că ai făcut asta!” , îți sună cunoscut din copilărie?
Am făcut mari eforturi de voință să nu utilizez aceste cuvine în preajma lui Radu, dar le aude de la alte persoane care nu sunt conștiente de impactul negativ pe care îl pot avea asupra unui copil. Îmi dau seama că sunt niște ticuri verbale pe care le folosim, de cele mai multe ori, fără să știm ce înseamnă.
Cartea scrisă de cercetătoarea Brene Brown I Thought it was me (but it isn’t). Making the Journey from ”What will People Think?” to ”I am Enough” mi-a demonstrat încă o dată, dacă era cazul, că ”rușinea” nu aduce cu ea nimic pozitiv, nu poți construi ceva bun pe acest sentiment.
Dar, dacă nu mă crezi pe cuvânt, vreau să împărtășesc cu tine câteva idei care susțin această teorie:
utilizarea, de către părinți sau de către școală, a disciplinei bazate pe ”rușine” este mai distructivă chiar decât ”umilirea”;
în primul rând, este destul de rău ca un copil să fie catalogat ca fiind ”prost” la școală, dar este mult mai rău dacă acel copil chiar crede asta despre el însuși. Dacă în cazul unui copil este folosită ”rușinea” pentru a-l face să creadă că este prost, acel copil va lupta toată viața cu aceste probleme;
în al doilea rând, copiii care experimentează ”umilirea” și nu ”rușinea” sunt mult mai înclinați să vină acasă și să spună părinților ceea ce li s-a întâmplat. Astfel, dacă copilul tău îți povestește despre experiența sa umilitoare, ai ocazia să-l ajuți să conștientizeze ceea ce simte și să se adreseze, alături de tine, profesorilor sau administratorilor școlii. Copilul care simte rușine interiorizează mesajele și începe adesea să manifeste comportamente distructive sau să se închidă complet;
”rușinea” este cu atât mai puternică cu cât este aplicată de cei mai apropiați nouă: părinți, membri ai familiei, profesori, colegi, prieteni;
multe dintre experiențele noastre timpurii de ”rușine” au fost depozitate în creierul nostru sub formă de traume. Acesta este motivul pentru care avem reacții atât de dureroase atunci când ne simțim criticați, ridiculizați, respinși și rușinați;
desigur, trebuie să fim conștienți că umilirea repetată a unui copil sau adult se poate transforma în cele din urmă în rușine.
Brene Brown definește rușinea astfel: Rușinea este sentimentul sau experiența intens dureroasă de a crede că suntem defecte și, prin urmare, nedemne de acceptare și apartenență. De multe ori femeile se confruntă cu rușinea atunci când sunt prinse într-o rețea de așteptări socio-comunitare stratificate, conflictuale și competitive. Rușinea creează sentimente de teamă, vină și deconectare.
